Articole Imobiliare

Articole Imobiliare

Dubaiul dă lovitura din nou: lansează un Mall cât 100 terenuri de fotbal, în valoare de 2 miliarde de dolari

Companiile globale de investiții Dubai Holding și Emaar Properties anunță lansarea unui nou centru comercial în Dubai Creek Harbor – Dubai Square.

Dubai Square va depăși de aproximativ două ori suprafața actualului Mall, care este considerat cel mai mare, și va combina shopping-ul interior cu cel în aer liber.

Echivalent cu mărimea a peste 100 terenuri de fotbal, Dubai Square se va întinde pe trei nivele, au declarat inițiatorii proiectului.

Întrucât Dubaiul reprezintă cea de-a patra cea mai vizitată destinație din lume, se așteaptă ca Dubai Square să joace un rol central în sectorul vânzărilor cu amănuntul, care, până în 2021, ar trebui să depășească un venit de peste 43,8 miliarde de dolari.

Inspirația pentru realizarea acestui proiect vine din cele mai importante locuri cu magazine din orașele mari ale lumii: Strada Oxford din Londra, celebrul Beverly Hills din Los Angeles, Parisul cu al său Champs-Elysees, Ginza din Tokyo, Piazza della Republica din Florența și Plaza Mayor din Madrid.

Abdulla Al Habbai, președintele Dubai Holding, a declarat: "Dubai Square este noua noastră destinație de vânzare cu amănuntul și de agrement prin care ne propunem să redefinim experiența shoppingului, adoptând diverse concepte inovatoare. Acesta este cel mai recent efort de a face Dubaiul și mai bun, exact cum sună promisiunea companiei ”Dubai Holding” - "pentru binele de mâine".

Parterul centrului comercial va găzdui o arenă destinată evenimentelor, iar la nivelul unu se va face shopping pe patru benzi cu magazinede lux, se va relaxa în zonele de agrement amenajate și se va lua masa în restaurante selecte.

Nivelul doi va fi un fel de rai pentru familii, ce va oferi spații destinate diverselor activități: cinematograf, patinoar, un aqua park, sports arena, un supermarke și o stație de metrou.

Cu peste 7,3 milioane de metri pătrați de spațiu locativ, aproape 940.000 de metri pătrați de insulițe pentru vânzări, 300.000 de metri pătrați de spațiu comercial, peste 66.000 de metri pătrați de spațiu cultural, 700.000 metri pătrați de parcuri și spații deschise, 24 de hoteluri cu 5.800 de camere, Dubai Creek Harbour va servi drept puternic catalizator economic pentru Dubai.

© 2018 Town. All Rights Reserved.Design & Development by VTCode