70 de metri pătrați acoperiți de munți, copaci, clădiri, poduri, trenuri - toate în miniatură, sunt expuși la Chișinău și așteaptă vizitatorii curioși să descopere cea mai mare dioramă feroviară din Republica Moldova.
„La prima vedere pare a fi o zonă muntoasă din Transilvania. În realitate este o miniatură, care a fost creată de un grup de persoane timp de cinci ani.”, a declarat autoarea proiectului, Ana Pereu.
Orașul improvizat se întinde pe o suprafață de 70 de metri pătrați și este secționat în trei zone: „În zona industrială avem o berărie, o fabrică de ciment. În zona de locuit avem un oraș închipuit, la fel cu benzinării, cu o gară foarte frumoasă.” a adăugat autoarea.
Realizarea acestei diorame a fost posibilă datorită celor șase tineri entuziaști, fără vreo experiență asemănătoare anterioară, datorită implicării unui inginer și, bineînțeles, datorită efortului inițiatoarei ideii.
Toate elementele prezente în dioramă au fost confecționate manual, cu excepția trenurilor și a șinelor, care au fost cumpărate. Suma integrală investită în proiect e de ordinul zecilor de mii de euro.
„În Europa, oamenii se relaxează admirând o dioramă. Acesta a fost scopul, ca omul să vină să vadă ceva frumos, să se relaxeze. Este exact ca la o expoziție de pictură.”, a precizat Ana Peru. Tot de la ea am aflat că diorama urmează a fi perfecționată: ”Vor fi instalate lumini speciale, care vor simula răsăritul şi apusul soarelui, iar în diferite zone vor fi construite anumite scenarii cu implicarea oamenilor și a clădirilor în miniatură.”.
Diorama se găsește pe strada Vadul lui Vodă 21/1, etajul 2 (zona stației de alimentare Vento). Vizitatorii au acces la miniatură de luni până vineri între orele 11:00 și 21:00, iar duminică între 09:00-21:00. Prețul unei vizite este de 60 de lei.
Surse: TV8, Afisha.md