Articole Imobiliare

Articole Imobiliare

Orașele din Uniunea Europeană cu cele mai scumpe și cele mai ieftine locuințe!

Cel mai mare preț pentru locuințe, dacă e să ne referim la Uniunea Europeană, se solicită pe piața imobiliară din Luxemburg, unde un metru pătrat ajunge la 5.024 de euro. În cealaltă extremă se situează Bulgaria, cu 701 euro pe metru mătrat, și România, unde se achită 850 euro.

Suedia este a doua în lista celor mai scumpe țări europene, cu 4.417 euro per metru pătrat, urmată de Franța, cu 3.787 euro, și de Marea Britanie, cu 3.629 euro per metru pătrat.

Londra, Marea Britanie

La nivelul Uniunii Europene, prețul mediu pentru un metru pătrat, la cumpărarea unui spațiu locativ, este de 2176 de euro, iar motivul pentru care acesta este atât de ”mic” se datorează țărilor de la coada clasamentului.

Capitale europene

Dacă ne referim la capitalele europene, atunci scorurile se modifică, la fel și clasamentul, cel puțin printre situația țărilor de top. Așadar, Londra rămâne a fi cea mai ”prețioasă” capitală europeană, pentru achiziții imobiliare. Aici, una din cinci locuințe costă peste 1 milion de lire sterline, un metru patrat ajungând la 12.468 de lire, dublu față de capitala franceză.

Parisul se situează pe a doua treaptă, unde trebuie să scoateți din buzunar 6.650 euro pentru un metru pătrat dintr-un apartament. Stockholm ocupă locul trei, unde prețul pentru un metru pătrat este de 6.466 de euro.

Istanbul, Turcia

Și dacă Italia este pe locul 9 în clasamentul celor mai scumpe țări din UE, cu un preț mediu de 3.050 de euro, capitala sa este situată pe al patrulea loc dintre cele mai scumpe orașe europene, din punct de vedere imobiliar.

5.754 de euro vă va costa un metru pătrat în Roma, dacă planificați să vă mutați acolo.

Dacă sunteți curioși să aflați care sunt capitalele cu prețuri mai accesibile pentru imobile, trebuie să știți că Budapesta se află pe al treilea loc de la coadă, cu 1.040 euro per metru pătrat, urmată de București, cu 994 euro, și Sofia, unde un metru pătrat costă aproximativ 800 de euro.

Sofia, Bulgaria

Turcia este țara paradox – țara în care prețul mediu pentru un metru pătrat (880 euro) îl depășește pe cel al capitalei (760 euro). Explicația e simplă, în Istanbul, care nu este capitală, prețurile sunt mai ridicate decât în Ankara.

© 2018 Town. All Rights Reserved.Design & Development by VTCode