Interviu

Interviu

Rodica Balan, molodoveanca din Real Estate-ul new-yorkez: ”Prima achiziție imobiliară am făcut-o la 21 de ani - un apartament pe Albișoara”

”Neam din neamul nostru nu a avut datorii, Rodica!”, i-a spus mama sa când a aflat despre creditul luat pe un termen de 30 de ani cu scopul de a-și achiziționa prima proprietate în Manhattan. Dar Rodica, angajată în sfera bancară de 12 ani pe atunci, și-a asumat acțiunea, și-a revăzut prioritățile, ca într-o bună zi să-și dea seama că a îndrăgit afacerile din domeniul imobiliar atât de mult, încât a investit în acest sens nu doar în New York, dar și în Republica Moldova. Are 4 copii, 4 animăluțe de companie, o profesie căreia i se dedică cu drag și o viață în care prioritățile stau în capul mesei. Cunoșteți-o pe Rodica Balan, moldoveanca cu succese în Real Estate-ul new-yorkez.

T: La un moment dat ați preferat profesia de agent imobiliar, în detrimentul celei de angajat al băncii, știind că veți fi mult mai solicitată, mai ales că aveți și 4 copii. Ce v-a motivat să faceți această alegere?

La prima vedere s-ar părea că am pășit de la bancă în domeniul afacerilor imobiliare recent, în realitate lucrurile stau altfel. Prima mea achiziție imobiliară am efectuat-o la 21 de ani. Am procurat un apartament cu 3 camere pe strada Albișoara. Era anul 2000, abia revenisem din SUA, unde fusesem studentă și lucrasem un an cu OPT (Optional Practical Training).

Am lucrat mult, am făcut economii, și la întoarcere acasă mi-am procurat primul apartament. De la banca din New York am plecat în domeniul afacerilor imobiliare în 2013. Deci, în acești 13 ani, în paralel cu activititatea mea de VP la bancă în New York, am efectuat tranzacții de vânzare/cumpărare personale atât în Moldova, cât și în metropola americană.

În 2012 am înțeles două lucruri: 1. Aveam deja 3 copii cu vârstele de 7, 6 și, respectiv, de 4 ani. Își doreau să petreaca mai mult timp cu mine, la școli trebuia să mă prezint la diverse evenimente, adunări de părinți, excursii, concerte... La bancă se lucreaza mult - 10-12 ore pe zi, când este nevoie - și 15 ore. Simțeam că încep să pierd legătura cu copiii. 2. Deja nu îmi era la fel de interesant domeniul finanțelor și mi se părea că nu mai exista loc de creștere.

Ultima sarcină a fost planificată în așa fel încât să fac școala de Real Estate și să-mi iau licența. Mi-am spus că dacă în timp de 7 luni de concediu reușesc să închei tranzacții și să înregistrez rezultate financiare ok, atunci nu mai revin la bancă. Așadar, rezultatul este evident.

T: Cum reușiți să gestionați timpul? Care sunt secretele acelei super-woman din dumneavoastră?

Timpul este o noțiune abstractă. Eu lucrez 7 zile în săptămână, dar în vacanțele de vară îmi iau copiii și plecăm într-o țară pe care o aleg ei - la mare, la munte, tabere de vară, excursii, studiem o limbă străină, facem hipism, jucăm tenis, fotbal... Astefel reușesc să compensez. Secretul acestei super-woman din mine, cum ai zis, este flexibilitatea. La mine în casă nu o sa găsiți 3 mese pe zi la ore fixe sau curățenie ideală. La mine în casa o să găsiți un haos: 4 copii sănătoși care strigă și se joacă fericiți, haine și jucării imprăștiate peste tot, ghiozdane care niciodata nu sunt puse la locul lor, 2 pisici, un cățel și o chinchilla pe care le iubim până la sugrumare. Jumătate din mâncare este livrată. Eu spăl haine la miezul nopții, curățenie încercăm să facem în weekend. Niciodată nu există timp suficient. Așa că eu fac ce pot, dar fac cu suflet.

T: Ce a fost cel mai greu la începutul carierei în Real Estate sau ce greșeli ați comis, pe care acum nu le-ați mai repeta? 

A fost greu să-mi las copilul de doar 10 zile în grija tatălui meu de 76 de ani și să merg să muncesc câte 10-12 ore pe zi. Nu am fost atentă să pompez laptele de la sîn regulat și, respectiv, în prima lună am făcut mastită la piept de 2 ori și am avut 2 tratamente cu antibiotice, asta dacă să ne referim la greutați fizice. Cele psihologice sunt mai grele.

Cel mai greu a fost să trec peste lipsa de susținere. Practic toată lumea privea sceptic alegerea mea profesională. Dar, nu prea am dat atenție acestui lucru pentru că nu era prima oară. La fel s-a întmplat când am plecat de la Ambasada SUA din Moldova, în 2003, în timp ce eram una dintre cele mai bine plătite angajate locale, deoarece dețineam diplomă de studii superioare americane în domeniu.

Profesia de Agent Imobiliar este una foarte complexă. Unde sunt mulți bani sunt și multe emoții.

T: Credeți că investițiile în imobiliare sunt cele mai raționale și sigure? Mai sunt aceste afaceri profitabile?

Da, cu siguranță cred că investițiie în imobiliare sunt cele mai raționale. Eu mereu cumpăr și vând pentru mine însumi. Una dintre regulile tranzacțiilor este să vindeți și să cumpărați în aceeași piață. Explic: dacă vindeți ceva toamna, atunci e nevoie să procurați în aceeași perioadă, cel târziu iarna, pentru a evita riscul creșterii sau micșorării prețurilor.

T: Care este hot spotul in New York? In ce zona sau cartier ați recomanda să se investeasca în imobile?

La New York lucrurile stau foarte diferit față de oricare altă piață din lume. Aici sunt diferite tipuri de proprietați: cooperative, condominium, townhouse. Depinde de câți bani are cumparatorul, la ce tip de creditare va avea acces, scopul pentru care procură acest imobil, perioada de-a lungul căreia vrea sa-l aiba în portfoliu...

Explic, procurarea unu condominium este mai simplă din punct de vedere al procedurii de vânzare/cumpărare. La condominium procedura durează o lună, dacă se achită suma integrală în numerar, și 3-4 luni dacă se apelează la un credit. Și cheltuielile de perfectare a actelor sunt mai mici, dacă se achită în numerar. Deci la un condominium de 1 milion, pocesarea actelor costă în jur de $60,000 dolari.

La procurarea unei cooperative, aceste cheltuieli sunt mult mai mici - în jur de $7,000 dolari. În cazul acestui tip de achiziție nu primiți titul pe imobil, dar o cotă parte din pachetul de acțiuni al blocului. E nevoie de acordul din partea Asociației Locatarilor. La fel e și la vânzarea unei cooperative - Asociația decide dacă se vinde acest apartament sau nu. Unele cooperative penalizeaza vânzătorii care vând un imobil dupa 2-3 ani după procurarea acestuia, altele chiar și după 5 ani. Unele blocuri au o penalizare standard de 2% la vânzare. Sumele încasate merg în fondul blocului, și respectiv, la unele lucrări de întreținere – fie a acoperișului, a holurilor, a grădinii, sălii de sport...

T: Poți începe o carieră în Real Estate neavând bani?

Nu. Ai nevoie de un capital acumulat care te va menține aproximativ 1 an, pâna începi să câștigi suficient. Deoarece în această meserie nu există salariu fix, toate tranzacțiile bazându-se pe comision - foarte mulți renunță peste 1-2 luni din lipsă de bani, iar cariera nu se clădește pe stomacul gol sau pe nervi că nu poți să-ți achiți chiria.

T: Printre clienții dumneavoastră ați întâlnit moldoveni? Investesc aceștia în proprietăți imobiliare în New York?

Da, printre clienții mei am întâlnit și moldoveni, și concetățenii noștri investesc în proprietăți imobiliare în New York.

T: Ce sfaturi le-ați oferi moldovenilor care doresc să-și cumpere o locuința în New York?

Sfaturie mele sunt la fel, indiferent de naționalitatea clientului. Totul depinde de suma de bani de care dispune. Desigur că Manhattanul rămâne a fi cel mai solicitat. O garsonieră în Manhattan se vinde mai repede decât un palat în Queens, de exemplu. Trebuie să se informeze foarte minuțios despre proprietatea în care doresc să investească. Să atargă atenție la infrastructură, mijloacele de transport din apropierea casei, motivul pentru care se vinde ș.a.m.d. Exact ca peste tot.

T: Pot imigranții să procure imobil fără a deține cetățenie americană sau alte acte confirmatoare că s-ar afla legal în State?

Desigur. Prima mea achiziție imobiliară în Manhattan a fost făcută în 2008 - apartament cu 2 dormitoare, living room, suprafață de aproximativ 80 mp. În acel moment dețineam doar un contrat de muncă.

Imobilul se poate procura chiar dacă nu te afli în SUA. Eu închei și tranzacții sight – unseen, când cumpărătorul nici nu vede personal imobilul. Acestuia i se arată doar poze, se face video, Skype conferință etc. Acestea sunt imobilele de investiție, apoi eu adun echipa de muncitori, se face reparație, curățenie și imobilul este gata pentru închiriere. Am lucrat cu mulți investitori pe care nu i-am întâlnit în realitate niciodată.

T: Există un apogeu în acest domeniu sau, pe măsură ce numărul și valoarea tranzacțiilor crește, pofta devine și mai mare?

Aveți dreptate, pofta devine mai mare, tranzacțiile cresc atât cantitativ, cât și ca valoare. Pentru persoanele care sunt motivate de succes și realizări, este o adrenalină permanentă.

T: Până la ce vârstă sau etapă a vieții vă vedeți activând în Real Estate?

Deocamdată nu văd o limită, această profesie nu cunoaște vârstă, sunt agenți imobiliari trecuți de 70 de ani și se descurcă foarte bine!

Fotografii: Pagina personală de Facebook

© 2018 Town. All Rights Reserved.Design & Development by VTCode