Vadim Țurcanu este moldoveanul despre care s-a auzit și s-a vorbit de multe ori în mediul online și nu numai. E cel care, băiat fiind, a trecut hotarul țării pentru a ajunge acolo unde lumea duce un mod de viață diferit de cel de-acasă. E cel care a primit mai multe palme de la soartă, dar care și-a învățat lecția. E cel care s-a automodelat și care a scris, timp de 10 ani, o carte despre viața de migrant pe care, susține dânsul, o trăim fiecare chiar dacă nu ne-am părăsit țara. 

Nu este pentru prima dată când îl descoasem pe Vadim Țurcanu. În interviul anterior am aflat de la el cum e să conduci o afacere imobiliară în Londra, cum a ajuns în acest domeniu, am vorbit despre motivație, educație, priorități... Pe cât de utopic nu ar părea prezentul, trecutul lui Vadim a fost plin de mărăcini. Iar din nedorința de a se lăsa praful peste amintirile sale, a trecut totul într-o carte.

T: Vadim, tu ești băiatul simplu, fără universitate, pasionat de judo încă din clasele primare, care și-a făcut studiile la Liceul Internat Republican cu Profil Sportiv, care nu a avut susținerea financiară necesară și a ales calea bine cunoscută de toți – emigrarea. Toate acestea par a nu se contopi în același tablou cu scrierea unei cărți. Totuși ce te-a provocat?

În carte relatez amănunțit prin ce am trecut până am ajuns un migrant cu acte în regulă, la propriu. Am fost închis de 2 ori, din motive diferite. Prima dată pentru trei luni, iar a doua pentru jumătate de an. În timp ce-mi așteptam a doua sentință, privat de libertate, într-o celulă mică, am realizat cât de multe mi s-au întâmplat într-un interval scurt de timp și cât am avut de învățat din urma lor. Începusem să uit detalii, dar nu-mi doream să pierd acele experiențe și am zis că trebuie să le scriu într-o carte.

Am scris vreo 20 de pagini. Apoi mi s-a permis să ies din celulă, am obținut dreptul la libera circulație pe teritoriul închisorii, moment în care am început să frecventez ore de engleză, să practic sportul, să merg des la bibliotecă.

Acolo am citit cărți care mi-au deschis orizontul. Până atunci lectura mea se rezuma la lista scritorilor studiați în școală. Închisoarea a fost locul unde am început să învăț engleza, limbă în care am și început să scriu cartea.

T: Dar în cartea ta îți povestești și viața de după închisoare, nu ai încheiat-o acolo?

Odată eliberat, am abandonat și scrisul. Nu aveam timp de scris, trebuia să muncesc. Apoi m-am apucat de afaceri. Abia peste un an mi-am preluat activitatea. Timp de 8 luni am mai scris 200 de pagini.

Am păstrat manuscrisul încă vreo 4-5 ani până am obținut pașaport legal, am ieșit din țară și am revenit. Nu voiam să uit emoțiile prin care am trecut în vamă, de aceea mi-am amintit de carte.

Un pas făcut spre publicare a fost prezența mea la RadioWorks Authors Awards BAFTA 2016, un eveniment de premiere a celor mai bune cărți. Toți acei oameni din jurul meu, care și-au pus semnătura pe atâtea coperți, erau atât de reali, atât de aproape, încât dorința de a-mi publica autobiografia căpăta și mai mult contur.

Peste o săptămână m-am întâlnit cu organizatoarea evenimentului, autoarea a peste 50 de cărți, deci cu o experineță enormă. Dânsa mi-a zis să-i trimit poza pe care o am pe Facebook, pentru copertă, am discutat despre structura cărții, am ales și titlul, deci, după patru ore de discuții cu ea, cartea mea începea să simtă mirosul tiparului.

T: Unde a apărut cartea ta în vânzare?

Cartea poate fi cumpărată pe Amazon, dar am donat și 100 de cărți, ediție limitată, pentru minunata organizație MAD-Aid, fondată de Victoria Dunford. Banii celor care au cumpărat-o de la ei de pe site, au fost donați persoanelor cu nevoi speciale.

T: Când o vom avea în Moldova?

Unul dintre scopurile vizitei mele este de a organiza o lansare de carte acasă. Momentan cartea există doar în varianta engleză, dar se lucrează la traducerea caesteia în română și rusă, de aceea va dura puțin. Promit să vă anunț.

T: De ce crezi că lumea ar trebui să cumpere și să citească această carte?

Citind povestea mea, puteți afla mai multe despre voi înși-vă, puteți învăța să vă autodepășiți limitele. Cu siguranță există multe persoane care au avut nenorocul să trăiască momente și mai neplăcute decât mine, dar nu toți au curajul sau dorința de a împărtăși din experiența lor. Eu consider că lecțiile pe care le-am învățat ar putea folosi cuiva. Nu le voi numi sfaturi, sunt doar niște observații de-ale mele la care pot reveni mulți.

Un motiv în plus ar fi și premierea acestei cărți la Authors Awards 2017, pe mine m-a motivat mult.  

T: ”Toți suntem migranți într-o oarecare măsură”, la ce te-ai referit când ai enunțat asta în carte?

Migrația nu ține doar de localizarea geografică. Noi migrăm zilnic: atunci când ne schimbăm viziunile, când creștem din punct de vedere social, economic, când evoluăm, în general. Acesta și este mesajul cheie al cărții - Și tu ești migrant, chiar dacă nu ai renunțat vreodată la confortul casei tale. Din moment ce-ți setezi un drum pe care vrei să-l parcurgi până la rezultatul dorit, devii migrant.

T: ”A Migrant's Barefoot Journey to Millions”. A venit și fericirea odată cu banii?

Interesantă întrebare, dar și asumpția. „Millions” aici poate fi înlocuit cu orice îl face pe cititor fericit, nu este vorba neapărat despre bani. Eu m-am referit la valoare, în general. Dar, revenind la întrebare, banii aduc comoditate, libertate, care, implicit, duc la o stare de bine.

T: Va exista un al doilea volum al cărții?

Consider că acesta este un capitol încheiat din viața mea și nu necesită o continuarea în același stil. Dar asta nu înseamnă că renunț definitiv la scris. Acum lucrez la a doua carte, care se editează, despre operațiunile din domeniul imobiliar, cele pe care le-am folosit noi în dezvoltarea afacerii noastre.

T: Fericirea ta este legată astăzi de Anglia?

Nu. Visurile mele, realizarea cărora mă fac fericit, nu sunt de natură materială și, respectiv, nu țin de vreo locație geografică. Dacă aș fi nevoit să mă mut în Africa, aș face-o fără ezitare, important e ca prioritățile mele să rămână intacte.

Mulțumiri localului Restaurant Complement

Foto: Dumitru Țurcan Diaga